Un avion Boeing 777-300 al companiei Jet Airways a fost pe punctul de a se prăbuși cu 280 de pasageri la bord după ce pilotul a adormit în timpul zborului, iar copilotul se juca pe iPad, notează Breitbart.com.
Pentru că nimeni nu supraveghea zborul, aeronava a început să piardă altitudine, plonjând 1.500 de metri în gol. Avionul ar fi continuat să piardă altitudine, dacă angajații de la traficul aerian din Turcia nu i-ar fi alertat pe pilot și copilot.
Din fericire nimeni nu a pățit nimic, însă, potrivit experților aeronautici, situația a fost extrem de periculoasă. Potrivit sursei citate, pilotul și copilotul au fost suspendați din funcție și a fost demarată o anchetă.
Incidentul s-a petrecut vineri, deasupra Ankarei.